Istorie
Michael Faraday a descoperit că atunci când o substanță este plasată într-un mediu magnetic, intensitatea mediului este modificată de acesta. Cu aceste informații, el a descoperit că diferite materiale pot fi separate în funcție de proprietățile lor magnetice. Tabelul de mai jos prezintă mineralele feromagnetice și paramagnetice comune, precum și intensitatea câmpului electric necesară pentru separarea lor.𝚝𝚑𝚎minerale.
Minerale feromagnetice și paramagnetice comune
Mineral Formulă Intensitatea câmpului (kG)
Feromagnetic Magnetit {\displaystyle {\ce {Fe3O4}}}{\displaystyle {\ce {Fe3O4}}} 1
Pirotit {\displaystyle {\ce {Fe7S8}}}{\displaystyle {\ce {Fe7S8}}} 0,5 - 4
Paramagnetic Ilmenit {\displaystyle {\ce {FeTiO3}}}{\displaystyle {\ce {FeTiO3}}} 8 - 16
Cer înstelat {\displaystyle {\ce {FeCO3}}}{\displaystyle {\ce {FeCO3}}} 9 - 18
Chromite {\displaystyle {\ce {FeCr2O4}}}{\displaystyle {\ce {FeCr2O4}}} 10 - 16
Hematită {\displaystyle {\ce {Fe2O3}}}{\displaystyle {\ce {Fe2O3}}} 12 - 18
Wolframit {\displaystyle {\ce {(Fe,Mn)WO4}}}{\displaystyle {\ce {(Fe,Mn)WO4}}} 12 - 18
Turmalină 16 - 20
În anii 1860, separarea magnetică a început să fie comercializată. Aceasta era utilizată pentru a separa fierul de alamă. După anii 1880, materialele feromagnetice au început să fie separate magnetic. În anii 1900, a fost inaugurată separarea magnetică de înaltă intensitate, care a permis separarea materialelor pragmatice. După al Doilea Război Mondial, cele mai comune sisteme au fost electromagneții. Tehnica a fost utilizată în depozitele de fier vechi. Separarea magnetică a fost dezvoltată din nou la sfârșitul anilor 1970, odată cu inaugurarea unor noi tehnologii. Noile forme de separare magnetică au inclus scripete magnetice, magneți suspendați și tamburi magnetici.
În minele în care wolframitul era amestecat cu casiterită, cum ar fi mina South Crofty și East Pool din Cornwall sau cu bismut, cum ar fi la mina Shepherd și Murphy din Moina, Tasmania, se folosește separarea magnetică pentru a separa minereurile. La aceste mine, se folosea un dispozitiv numit separator magnetic Wetherill (inventat de John Price Wetherill, 1844–1906). În această mașină, minereul brut, după calcinare, era alimentat pe o bandă transportoare care trecea pe sub două perechi de electromagneți pe sub care circulau alte benzi perpendicular pe banda de alimentare. Prima pereche de bile era slab magnetizată și servea la extragerea oricărui minereu de fier prezent. A doua pereche era puternic magnetizată și atrăgea wolframitul, care este slab magnetic.[4] Aceste mașini erau capabile să trateze 10 tone de minereu pe zi.